Fara panouri publicitare in centrele istorice ale oraselor

„Panourile de publicitate stradala, inclusiv electorala, urmeaza sa fie interzise in centrele istorice ale oraselor, precum si pe cladirile monument istoric, printr-un proiect de lege aprobat de Guvern”

Proiectul de act normativ stabileşte un cadru de la care autorităţile locale vor trebui să-şi elaboreze reglementări proprii cel puţin la fel de restrictive ca prevederile adoptate de Guvern, scrie Cotidianul.

Potrivit Elenei Udrea, reglementările de bază interzic publicitatea outdoor peste ferestrele clădirilor, excepţie făcând mesh-urile. De asemenea, se reglementează zone de publicitate lărgită, restrânsă sau fără publicitate, fiind astfel interzisă publicitatea stradală în zonele istorice ale oraşelor, precum şi pe clădirile monument istoric.
Conform proiectului, până la data de 1 mai 2011, toate formele de publicitate trebuie să se conformeze reglementărilor.

Amplasamentele pentru publicitate stradală vor fi identificate şi scoase la licitaţie publică de autoritatea locală, care va stabili norme locale în domeniu împreună cu arhitecţi, urbanişti şi reprezentanţi ai firmelor de publicitate outdoor. Proiectul de lege urmează să fie înaintat Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare. 
Totodată, printr-un ordin al ministrului Elena Udrea, s-a introdus obligativitatea consultării publice pentru proiectele de urbanism, a anunţat demnitarul.

Sursa: Cotidianul

Reclame

Panouri publicitare ridicate de pe strazi

„Mijloacele de publicitate amplasate ilegal pe teritoriul municipiului Iasi vor fi ridicate.”

Inspectorii serviciului de Control Urbanism din cadrul primariei au identificat o serie de panouri publicitare instalate pe domeniul public fara a respecta legislatia în vigoare, scrie Curierul-Iasi.ro.

Pentru a reglementa aceasta situatie a fost initiata si emisa o dispozitie a primarului Municipiului Iasi care stipuleaza ca toate aceste panouri sa fie ridicate. Decizia a fost luata dupa ce proprietarii panourilor mobile au fost înstiintati sa desfiinteze si sa elibereze terenul unde aveau montate panourilor. În mare majoritate, proprietarii nu au respectat sesizarea municipalitatii continuând sa îsi faca reclama fara respectarea legii si implicit sa blocheze partial trotuarele.

Din aceasta luna, Servicii Municipale SA se va ocupa de ridicarea panourilor, costurile de transport fiind suportate de proprietari, daca acestia vor fi identificati. În caz contrar, desfiintarea panourilor si eliberarea terenurilor va fi suportata de municipalitate.

Sursa: Curierul-iasi.ro

Primaria din Cluj vinde panourile publicitare fara stapan

„Consiliul Local Cluj-Napoca intenţioneaza sa adopte o hotarare ce va permite valorificarea panourilor publicitare care nu sunt revendicate de proprietari.”

Sunt vizate panourile considerate ilegale, potrivit noului regulament urbanistic al administraţiei locale, adică acelea care nu sunt revendicate la timp de către proprietari, scrie Ziua de Cluj.

Administraţia locală a adoptat încă de anul trecut un regulament extrem de strict în ce priveşte organizarea, autorizarea şi amplasarea mijloacelor de publicitate pe raza municipiului Cluj-Napoca. Acele panouri publicitare amplasate în locuri neautorizate conform noului regulament urbanistic sunt ridicate de către municipalitate. Proprietarii au la dispoziţie 60 de zile de la înştiinţare pentru a le recupera.

“Firmele au obligaţia să plătească taxa de depozitare şi de transport. Insă, de cele mai multe ori, nu mai vine nimeni să revendice aceste panouri, aşa încât era necesar să creăm un cadru legal pentru a le putea valorifica sau casa”, a explicat viceprimarul Radu Moisin. Hotărârea privind valorificarea panourilor publicitare care nu sunt revendicate ar urma să fie adoptată în şedinţa publică de joi a Consiliului Local Cluj-Napoca.

Sursa: Ziua de Cluj

Panouri publicitare inedite!

„Cum ar fi sa treci pe langa un panou publicitar care sa iti zambeasca, sa se miste si sa incerce sa te atinga?”

Publicitarii au gasit o noua metoda de promovare in mediul outdoor, astfel incat reclamele sa fie mult mai usor remarcate de potentialii clienti – panourile pop-up, scrie Apropo.ro.

Cum poti pune in valoare mesajul unei reclame fashion fara a apela la sexualitate, supradimensionare sau alte trucuri de imagine? Folosind modele reale! Nu este o gluma. Un centru comerical din Londra a gasit aceasta metoda inedita pentru a-si promova produsele.

Panourile publicitare de la Westfield Shopping Centre au prins viata chiar sub ochii trecatorilor, cu ajutorul a trei modele incluse in design, care zambeau trecatorilor si incercau sa ii atinga, scrie Apropo.ro

Costumate sumar, tinerele care fac reclama unui brand de produse cosmetice au fost atasate unui decor de basm, ale carui elemente cu colorit placut formeaza o imagine paradisiaca.

La inceputul acestui an au aparut si panouri publicitare aromate, dupa ce un producator de mezeluri din Carolina de Nord s-a gandit sa-si promoveze produsele punand accent pe prospetimea acestora si oferind ocazia consumatorilor sa o simta prin simpla apropiere de panouri.

Sursa: Apropo.ro

Publicitate outdoor doar pe baza de licitatie

„Amplasarea sistemelor de publicitate pe domeniul public sau privat se va realiza dupa un Regulament cadru pentru amplasarea de publicitate in municipii si orase, intocmit de Ministerul Dezvoltarii Rurale si Turismului (MDRT)”

Potrivit documentului, care urmeaza sa fie aprobat printr-o Hotarâre de Guvern, amplasarea sistemelor de publicitate pe domeniul public sau privat al municipiilor se va face în urma unor licitatii, executarea lucrarilor de amplasare a acestora se va realiza în baza unei autorizatii de constructie, amplasarea de firme si reclame pe imobile se va putea face doar cu acordul majoritatii proprietarilor si în mod obligatoriu al celor afectati, iar amplasarea mesh-urilor nu va mai fi posibila decât pe calcanele cladirilor care nu sunt monument istoric sau pe cladirile aflate în reparatii. “Reglementarile care apar în acest proiect de Hotarâre de Guvern nu sunt altceva decât reglementarile care exista deja în fiecare municipiu sau oras din tara. Mai putin cea referitoare la amplasarea mesh-urilor pe cladirile care sunt monumente istorice. Probabil se încearca intrarea într-o normalitate falsa care, cred eu, oricum nu exista. Sunt masuri corecte, dar fara rezultate importante pe termen lung”, a declarat Stefan Ormenisan, art director Mediafor, firma de pe piata de productie publicitara din Târgu-Mures, informeaza ziarul Zi de Zi.

Referindu-se la efectele regulamentului întocmit de MDRT, acesta a apreciat ca firma pe care o reprezinta nu va fi afectata. “Acest domeniu este la pamânt de multa vreme si asta din cauza celor care cred ca productia publicitara se face cu echipamente “no name” si cu preturi de dumping, fara a calcula pierderile pe termen lung. Noi nu suntem afectati si nici nu vom fi pentru ca am gasit solutii de mai multa vreme prin productia unor obiecte finite care se regasesc acum în marile retele de bricolaj. Totusi, sper ca vor fi afectati cei care au adus aceasta piata în stadiul de acum”, a adaugat Stefan Ormenisan.

Sursa: Zi de Zi

Administratiile locale sunt incapabile sa controleze panotajul ilegal

„Ministrul Dezvoltarii si Turismului, Elena Udrea, scrie pe blog ca administratiile locale nu pot reglementa publicitatea stradala, deoarece din dezinteres sau interese, sunt incapabile să controleze fenomenul panotajului ilegal.”

„Conform legii lui Murphy, în ceea ce mă priveşte, nicio faptă bună nu ramâne nepedepsită. Doar ce m-am gândit să reglementez publicitatea stradală că s-au şi gasit unii de la veşnica presă critică să îmi caute pentru care vreau să institui reguli generale în acest domeniu. Desigur, diverse interese personale”, scrie ministrul pe blog, explicând că iniţiativa sa a pornit de la supărarea unui cetăţean simplu „care nu mai poate vedea oraşul din cauza panourilor publicitare”. Ea spune că abia apoi devenit preocupată de acest subiect datorită atribuţiilor în domeniul construcţiilor şi urbanismului pe care le are ca ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, informeaza site-ul Money.ro.

Udrea precizează însă că nu se pune problema interzicerii publicităţii stradale, ci doar a reglementării sale „pentru a nu mai apărea panouri publicitare construite ilegal, pentru a nu mai existe mesh-uri şi banner-e pe faţada clădirilor monument istoric, afişe pe toţi stâlpii şi toţi pomii”.

Ministrul susţine că, deşi autorităţile locale au de câştigat de pe urma publicităţii stradale, sunt incapabile să combată panotajul ilegal, deci pierd bani pe care ar fi putut să-i încaseze, şi sugerează drept soluţie ca reglementarea în acest domeniu să revină autorităţilor centrale, nu locale.

„Este adevărat că publicitatea stradală aduce bani la bugetele locale. Trebuie făcută însă precizarea că aproape o treime din aceste panouri publicitare sunt construite ilegal (peste 6500 la nivel naţional) şi, deci, nu se încasează taxe pe ele. Mai mult, la două luni după semnalarea acestor nereguli, nici 3% dintre cazuri nu fuseseră rezolvate de administraţiile locale. Motivele variază de la dezinteres, până la interese. Iată de ce administraţiile locale nu pot reglementa fiecare în parte publicitatea stradală”, conchide Udrea.

Sursa: Money

Panouri publicitare personalizate pe bulevardele viitorului

„Panouri publicitare care pot sa recunoasca trecatorii, sa transmita reclame personalizate si chiar sa foloseasca numele lor sunt dezvoltate in prezent de catre ingineri”

Cercetătorii de la IBM au anunţat că lucrează la o tehnologie care va “citi” consumatorii, afişându-le apoi anunţuri personalizate care reflectă interesele lor personale. Ecrane digitale publicitare au apărut deja în gări, staţii de autobuz şi pe faţadele clădirilor, dar în prezent acestea prezintă doar anunţuri generice pentru un număr redus de produse. Panourile publice noi vor identifica fiecare om care trece pe lângă ele şi vor transmite o reclamă în conformitate cu nevoile lor. IBM susţine că tehnologia va ajuta la prevenirea apariţiilor barajelor iritante de reclame irelevante pentru consumatori, informeaza site-ul puterea.ro.

Sistemul funcţionează prin utilizarea aceluiaş tip de legitimaţii wireless, asemănătoare cardurilor active folosite de RATB. Aceste carduri conţin un cip, care este cunoscut sub numele de cip RFID. Acesta va fi implementat atât în cardurile bancare, cât şi în toate telefoanele mobile. Prin codificare acestor cipuri cu informaţii despre un individ, panourile digitale de publicitate ar putea identifica o persoană în momentul în care aceasta trece pe lângă panou şi să îi arate un anunţ în funcţie de ceea ce este cunoscut despre obiceiurile de cumpărături şi preferinţele sale personale.

Brian Innes, om de ştiinţă la laboratoarele de cercetare IBM din Hursley, în apropiere de Winchester, a declarat că „panourile vor recunoaşte trecătorii şi vor arăta reclame specifice pentru fiecare individ”.

Aceste panouri publicitare sunt în curs de dezvoltare ca parte a progamului de dezvoltare de la IBM numit Smarter Planet, care are ca scop crearea de noi tehnologii care să uşureze şi să eficientizeze viaţa de zi cu zi a oamenilor, scrie Puterea.ro.

Pe de altă parte, ingineri din Japonia au dezvoltat deja un panou care este capabil să identifice vârsta şi sexul unui trecător,  aratându-i acestuia reclame de care este interesat.

Panourile, dezvoltate de compania japoneză NEC Electronics, utilizează un software de recunoaştere facială şi un aparat de fotografiat pentru a determina dacă o persoană este bărbat sau femeie, dar şi pentru a estima vârsta acesteia. Apoi, panourile vor prezenta o reclamă care are ca ţintă grupul respectiv de vârstă.
Sistemul IBM ar fi mult mai avansat, deoarece ar face posibilă adaptarea reclamelor pentru nevoile individuale a fiecărui trecător.

Agentii de publicitate şi-au arătat susţinerea pentru noua tehnologie, deoarece acesta va reduce costurile, scăzând numărul de reclame prost plasate.

Sursa: Puterea.ro